CENTENARUL MARII UNIRI A ROMÂNIEI






Ca elev al fostului Ginásio Diocesano Padre Anchieta din Limoeiro do Norte, am auzit prima informație despre limba română în momentul în care profesorul de latină, părintele Pitombeira, a enumerat limbile neolatine descendente directe ale frumoasei limbi de marmură. Curiozitatea mea cu privire la așa-numita latină danubiana a crescut începând de atunci. Am încercat să găsesc ceva despre limba română când am ajuns la Fortaleza, în 1964. Pe atunci, nu exista vreo posibilitate facilă de a cumpăra cărți românești în Brazilia, din diverse motive, inclusiv politice. 

Printr-o întâmplare, de la un anunț publicitar al unei întreprinderi românești exportatoare de tractoare, căreia i-am scris, solicitandu-i informații în acest sens, am obținut, prin intermediul său, adresa Institutului de Lingvistică de la  București și am început să primesc din partea doamnei profesor Maria Theban primele cărți românești: o gramatică și câteva compendii didactice referitoare la limbă și la literatură. Aduc aici mulțumirile mele acestei amabile profesoare, pe care am cunoscut-o personal mai apoi, în cursul uneia dintre vizitele mele la București, domnia sa purtând responsabilitatea pentru începuturile cunoașterii mele asupra României, a limbii și a culturii sale.

În anul centenarului Marii Uniri, în toiul marilor manifestări comemorative consacrate acestui moment, care îmbracă o importanță deosebită pentru românii din întreaga lume, aduc aici omagiul meu din inimă față de această țară, al cărei popor și-a dovedit, de-a lungul secolelor, convingerea de nestramutat privind apartenența la cultura latină, acest expanding univers despre care ne vorbește eseistul și istoricul Mircea Eliade. Univers în expansiune, care se situează mai presus de orice etnie, religie sau latitudine. Latinitatea este în prezent un fapt al spectrului universal. În virtutea acestei rezistențe obstinate, românii au reușit să înfrunte și să depășească, practic de-a lungul a două milenii  (de la Dacia Romana la România modernă) toate încercările de uzurpare sau de ocupare a teritoriului său și de agresiune la adresa valorilor sale, păstrându-și limba și cultura intacte, într-o lăudabilă demonstrație de conștiință națională puternică. Românii au un proverb care se potrivește perfect cu firea lor: apa trece, pietrele rămân  (a água passa, as pedras permanecem).

Am scris poemele prezente în această culegere de-a lungul publicării mai multor volume. Ele aduc un omagiu limbii și culturii române în acest an 2018. Ele doresc să fie mărturia mea cu prilejul celor o sută de ani de la Marea Unire, care pentru români este reper istoric de o imensă valoare.

Salut, România, la multi ani!